Dintre domnitorii ţărilor române care au purtat numele vechii şi puternicei familii a Cantacuzinilor, cel mai de seamă a fost Şerban vodă Cantacuzino. Domnitorul a primit de la predecesorii săi imediaţi o grea moştenire, găsind la urcarea în scaun, cum spune letopiseţul, «ţara spartă şi răsipită pentru multe nevoi şi greutăţi ce au fost împresurată încă din zilele altor domni ce au fost mai denainte». A reuşit însă să pună randuială în treburile interne ale ţării, stăvilind luptele feudale provocate de grupări boiereşti, încurajand dezvoltarea agriculturii, meşteşugurilor, comerţului.
A supravegheat construirea mai multor monumente, unele înainte chiar de a fi domnitor.
Incepand din anul 1680,a pus să se înalţe în capitala ţării, după model italian, un han ce avea să-i poarte numele: Şerban vodă. Aflat în perimetrul străzilor de acum: Lipscani, Smârdan, Doamnei - atunci în fosta «mahala a Grecilor» - hanul era bine cunoscut de drumeţii veniţi din toate părţile, el fiind considerat între toate, aşa cum nota călătorul străin F. Sulzer, cel mai renumit.
A ctitorit unul din cele mai cunoscute monumente ale Bucureştilor vechi: ansamblul arhitectural Cotroceni, şi l-a înzestrat cu numeroase odoare de preţ. La fel a făcut şi doamna lui, Maria, care a pus să se construiască, tot în Bucureşti, frumoasa biserică a Doamnei, îmbogăţită, de asemenea, cu multe şi valoroase opere de artă.
Idealul politic al lui Şerban Cantacuzino a fost caştigarea independenţei Ţării Româneşti. In acest scop, a căutat pe de o parte alianţa forţelor antioto- mane, pe de altă parte slăbirea puterii turceşti prin mijloacele cele mai diferite. Afland că Austria, Veneţia, Polonia, Rusia au format o coaliţie antiotomană, numită Liga Sfantă, voievodul s-a grăbit să intre în legătură cu ea. În timpul atacului Vienei din 1683, Şerban Vodă trimitea asediaţilor informaţii preţioase privind mişcările trupelor turceşti. În anul 1688, a trimis la Moscova o solie prin care comunica ţarului intenţiile sale de a dezlănţui un război de eliberare de sub stăpanirea otomană a tuturor popoarelor din Balcani, făcandu-i cunoscut că, în acest scop, şi-a întărit oştirea şi că a întreprins acţiuni care să ducă la o răscoală comună a sarbilor şi bulgarilor.
Succesele tot mai mari ale Habsburgilor în luptele cu turcii au dat noi speranţe domnitorului. În 1687 a început negocieri cu ei. Intuind însă caracterul expansionist al politicii Vienei, grijuliul şi prudentul Şerban Cantacuzino a condiţionat tratativele, cerand respectarea independenţei Ţării Româneşti, asigurarea tronului pentru el şi urmaşii lui, restituirea teritoriilor româneşti pe care turcii organizaseră raiale. Şerban Vodă n-a apucat să vadă încheiată alianţa şi să se bucure de rezultatele ei, întrucat s-a sfarşit în toamna anului 1688.
Domnia lui Şerban Cantacuzino este însemnată şi pentru faptele de cultură ce s-au realizat în timpul ei. La îndemnul domnitorului, s-a tradus Biblia pentru prima dată în româneşte. Cunoscută sub numele de «Biblia lui Şerban Cantacuzino» sau «Biblia de la Bucureşti», aceasta traducere marchează un moment de seamă în procesul afirmării limbii noastre ca limbă literară.
De asemenea, tot din iniţiativă domnească, s-au înfiinţat la Bucureşti cursuri de învăţămant superior, pe care urmaşul său, Constantin Brancoveanu, avea să le reorganizeze în binecunoscuta Academie de la Sfantul Sava.
Sursa foto: http://octavianracu.files.wordpress.com/2011/10/serban-cantacuzino.gif