SlideShare a Scribd company logo
1 of 3
Download to read offline
ŞERBAN CANTACUZINO
                                               – personalitate europeană –

       Cantacuzinii, prin Andronic Cantacuzino (circa 1553 – circa 1600), unul dintre principalii susŃinători
ai viitorului domn Mihai Viteazul, şi-au făcut simŃită prezenŃa în łara Româneasca spre anul 1590. Ei aveau
                                             au
legătură cu Cantacuzinii greci, scoborâtori din familia energicului general de oşti bizantine, devenit împărat
sub numele de Constantin al VI-lea. Dintre cei trei urmaşi ai lui Andronic, cel mai strălucit a fost Constantin
Cantacuzino, născut în 1598, care în 1625 s a stabilit în łara Românească, începând o lungă carieră politică,
                                 8,                s-a
fiind cel mai longeviv „om de taină” (postelnic) pe care istoria noastră îl consemnează timp de 23 de ani,
acoperind întreaga domnie a lui Matei Basarab (1632 – 1654).
       Din căsătoria, încheiata în 1628, cu Elina, cea de a doua fiică a fostului domn Radu Şerban (1602 –
                     ,                                           de-a
1611), descendent al voievozilor Basarabi, au rezultat 11 copii, care s au dovedit fiecare dintre ei, băieŃi sau
                                                                                 s-au
fete, oameni activi în treburile lor de famil dar şi în societate.
                                             familie,
       Născut în 1634, al doilea dintre copii, Şerban Vodă Cantacuzino, va fi cel mai strălucit dintre cei trei
                                                                                    ,
membrii ai marii familii care au purtat coroana domnească în Moldova şi łara Românească.
                                                             InstrucŃia şi-a început-o cu mama sa Elina şi perceptori,
                                                                                      o
                                                    de regulă greci, în casa părintească şi a continuat-o pe băncile
                                                                                                   continuat
                                                    noii şcoli târgoviştene, «Schola graeca e latina», înfiinŃată la
                                                                                 Schola              latina
                                                    iniŃiativa părintelui său, în 1646. Apoi a fost trimis la Marea
                                                    Şcoală a Patriarhiei de la Constantinopol, unde a fost coleg cu
                                                                                              pol,
                                                    moldoveanul Nicolae Milescu Spătarul (unul dintre marii
                                                    călători spre noi popoare şi culturi care au urmat după primul
                                                     înconjur al lumii, cel care a călătorit între 1675-1678 prin
                                                                                                          1675
                                                     Siberia în Extremul Orient, lăsând o interesantă descriere a
                                                                                                               d
                                                     acestor Ńinuturi.) Comparat cu cei cinci fraŃi era extrem de
                                                      insistent şi autoritar. Fire năvalnică „de o statură uriaşă, cu
                                                                                                 de
                                                      ochii mari şi vocea de tigru”, „se avea singur sfetnic, alt sfat nu
                                                                                        se
                                                    mai încăpea acolo” (dintr-o însemnare a vremii). Cu o excepŃie,
                                                                                  o
Doamna Maria, cea de-a doua soŃie, despre care se spune ca îl mai povăŃuia în unele momente.
                            a
               În timpul luptelor pentru putere din anii 1658 – 1660 dintre domnitorul Constantin Basarab zis
și Cârnul și Grigore Ghica, Șerban Cantacuzino ține partea celui din urmă care-l răsplătește pentru serviciile
                                    erban                                                  l răsplăte
sale dăruindu-i moșia de la Cotroceni, în posesia căreia însă, intră mult mai târziu. Perioada 1660-1671
                       ia                                      căreia
reprezintă o perioadă grea pentru fam           familia Cantacuzinilor: uciderea bătrânului postelnic Constantin
                                                                          :                                     Cons
Cantacuzino, sugrumat în pivnița de la Snagov sau persecuțiile din parte lui Grigorie Ghica Vodă, datorită
                                       a                                            te
intrigile lui Stroe Leurdeanul și Dumitra
                                       i Dumitrașco Cantacuzino grecul. Toate aceste întâmplări, fac ca Șerban
Cantacuzino să intre în posesia moșiei Cotrocenilor, decât după 11 ani și 5 luni, adică în anul 1671. Un al
                                            iei
episod important din viaŃa tumultoasă a lui Şerban Cantacuzino îl reprezintă prigoana lui Duca Vodă, care
                ant
ajunsese atotputernic în vremea respectivă, ce caută chiar sa-l suprime pe acest eventual pretedent: trimite
emisari în secret să-l prindă, dar Doamna îl în
                        l                               înștiințează și atunci Șerban Cantacuzino fuge, în ziua de 7
                                                                                  erban
                                                                               1
octombrie 1678, la moșia sa de la Cotroceni. Aici sursele istorice ne relatează că stă ascuns trei zile și se
                             ia                         Aici,
roagă Sfinților Serghie și Vach să intervină pe lângă Nă
                              i                                 Născătoarea de Dumnezeu să-l scape de vrajmașii lui și
                                                                                               l            vrajma
de va scăpa sănătos, va ridica acolo o biserică măreaŃ 2.
                          a                             măreaŃă
       Reuşeşte să fugă la Rusciuc și de acolo să ajungă la Constantinopol. În ziua de 18/28 noiembrie 1678,
                                          i
protectorul său, mare vizir Kara Mustafa, îi înmânează la Adrianopole, firmanul de domnie din partea
                              izir
padişahului Suleiman al II– lea. Cei zece ani de domnie (1678 – 1688) Şerban Cantacuzino îi va dedica unei           un
opere vaste: diplomat, ctitor, mecena a culturii româneşti.
             :                               al
       La cinci luni de la descinderea sa în Bucureşti, la 26 mai 1679, domnul începe înălŃarea mânăstirii
Cotroceni, pe care o dorea drept loc de veşnică odihnă a Cantacuzinilor. Nu s-a mulŃumit numai cus-

      1
       Ionescu , G. M. - Originile Cotrocenilor, Ed. I.V. Socecu, Bucure
                                                                  București, 1902, p. 43;
      2
       Şi noul domnitor s-a Ńinut de cuvânt - la 26 mai 1679 a început a clădi actuala biserică a Cotrocenilor, terminând-o
                                                                                                                terminând
      în octombrie 1682.
susŃinerea lăcaşurilor de cult, a ridicat primul han domnesc la Bucureşti, care îi poartă numele. A înfiinŃat
Şcoala Domnească de la „Sf. Sava”, a patronat efortul unei echipe de învăŃaŃi care, sub îndrumarea
stolnicului Constantin Cantacuzino, au tradus în limba română şi au tipărit, în 1688, Biblia, cartea
fundamentală a Bisericii creştine dăruită „neamului românesc”: „rumâni, moldoveni, ungrovlahi”. A sprijinit
tipărirea altor cărŃi de cult, printre care şi Evanghelia, răspândite în tot spaŃiul locuit de români şi dincolo de
hotare.
       S-a ocupat cu grijă de menŃinerea bunelor legături cu înalŃii dregători otomani, marele vizir Kara
Mustafa fiind, până în 1683, principalul său protector. Cum Imperiul Otoman pregătea cea din urmă sforŃare
de a pătrunde dincolo de centrul Europei, Şerban Cantacuzino, alături de ceilalŃi doi principi români Mihai
Apafi şi Gh. Duca, va participa la cel de-al doilea asediu al Vienei (14 iulie–12 septembrie 1683) – prin
atitudinea şi faptele lor, principii români aflându-se în ambele tabere: împotriva dorinŃei lor, în cea otomană,
conform statutului pe care îl aveau atunci Ńările lor, iar în cea creştină, cu toată speranŃa în victoria acesteia,
victorie pe care au încercat s-o ajute pe diverse căi. Ca vasali ai Imperiului Otoman, ei au trebuit să participe la
campanie cu circa 4 până la 7 mii de oșteni fiecare. Ținta finală a atacului au aflat-o abia când au ajuns la
Székesfehérvár, în Ungaria. Din cauză că turcii nu le-au acordat încredere creștinilor, aceștia au fost puși să execute
sarcini în domeniul infrastructurii, mai precis să construiască două poduri pe Dunăre, unul în amonte și altul în aval de
Viena. Pentru aceasta, românii și-au stabilit tabăra pe un deal în pădurea Schönbrunn, acolo având lemn din belșug.
      Profitând și de pasivitatea domnului moldovean, Șerban Cantacuzino a preluat inițiativa sprijinirii pe
ascuns a forțelor creștine. Astfel, sub pretextul trimiterii de spioni sub zidurile „inamice”, domnitorul român
trimitea de fapt soli având ca scop informarea vienezilor despre mișcările din tabăra turcească; ba chiar mai
mult, a dezvoltat un sistem secret de comunicații, pentru a nu trezi suspiciuni în rândul turcilor. În
momentele în care armatele românești erau nevoite să bombardeze orașul, acestea fie umpleau tunurile cu
paie, fie foloseau ghiulele de fontă care produceau pagube minime zidurilor vieneze. Șerban Cantacuzino a
întârziat cât mai mult construcția celor două poduri, facilitând totodată distrugerea lucrărilor de către
„dușmani”. În ziua bătăliei decisive de pe dealul Kahlenberg (12 septembrie 1683) între armatele regelui
Ioan III Sobieski al Poloniei și forțele turcești conduse de marele vizir Kara Mustafa Pașa, românii au privit
desfășurarea evenimentelor cu pasivitate din tabăra lor.
      Acțiunile domnitorului muntean au contribuit într-o mare măsură la depresurarea Vienei, permițând
creștinilor să cunoască dinainte intențiile turcilor și oferindu-le răgazul pentru a-și regrupa și întări forțele.
Aprecierile austriecilor la adresa comandantului român nu au întârziat să apară. Generalul Wallenstein îl
laudă pentru „acele frumoase fapte”, ca și „pentru bunele cugete ce hrănești în inima ta”3 , iar Kunitz,
rezidentul austriac din tabăra turcească, aflase că domnitorul dorea „victoria armatelor împăratului asupra
dușmanului ereditar și înfruntarea trufiei sale” 4 și emite un raport cifrat, destinat coaliției creștine, în
legătură cu ajutorul lui Șerban Cantacuzino.
      Drept recunoștință, după bătălie Șerban Cantacuzino a primit de la împăratul Leopold I titlul de conte
al Sfântului Imperiu Roman. Totodată, cei doi conducători au continuat să poarte o corespondență secretă în
vederea organizării unei cruciade de eliberare a Constantinopolului, în fruntea căreia urma să se afle chiar
domnitorul român. Acesta fusese recunoscut de Austria și Rusia ca urmaș al împăraților Cantacuzini. Totuși,
aceste tratative pentru obținerea sprijinului nu s-au desfășurat fără obstacole, căci, după cum menționează
cronicarul Ion Neculce, „opinteau nemții să fie Dunărea hotar”. Domnitorul muntean hotărăște să nu cedeze
la „cele multe și peste putință cereri [...] ale nemților”5.
      În timpul asediului, Șerban Cantacuzino a poruncit ca în fața cortului său să fie ridicată o cruce mare
de 5 metri din stejar, vizibilă de la mare depărtare. Aceasta purta o inscripție latină cu dublu sens, însăși cei
10 - 12 mii de români rugându-se pentru izbânda împăratului și atât. Față de turci el era sultanul de la
Constantinopol, însă în realitate se rugau pentru cel roman. Inscripția de pe cruce spune:




      3
        Popescu, Alexandru - Șerban Cantacuzino, București, Editura Militară, 1978, p. 132;
      4
        Idem, p. 149;
      5
        Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1959, pp. 88 - 92
+     CRUCIS     EXALTATIO     EST             În traducere:
  CONSERVATIO MUNDI CRUX DECOR                    „+ Înălțarea crucii este mântuirea lumii, crucea este
                                                            area
  ECCLESIAE CRUX CUSTODIA REGUM                  podoaba Bisericii, crucea este în paza regilor, crucea este
  CRUX CONFIRMATIO FIDELIUM CRUX                 întărirea credincioșilor, crucea este gloria îngerilor și
                                                                       ilor,
  GLORIA ANGELORUM ET VULNUS
  DEMONUM
                                                 vătămarea demonilor.
  ——————————                                     ——————————
  NOS     DEI    GRATIA    SERVANUS              Noi, Șerban Cantacuzino, din mila lui Dumnezeu principe
                                                        erban
  CANTHACUZENUS           VALACHIAE              al Valahiei Transalpine, domn și singur stăpân al ei etc. am
                                                                                   i
  TRANSALPINAE PRINCEPS EIUSDEMQUE
  PERPETUUS HÆRES AC DOMINUS §
                                                 ridicat această cruce în locul sfânt la care poporul se poate
  EREXIMUS CRUCEM HANC IN LOCO                   închina în orice zi, cinstit întru veșnică memorie a sa și a
                                                                                       nică
  QUAVIS DIE DEVOTIONE POPULI ET                 lor săi, în timpul asediului Vienei din Austria Inferioară de
                                                                       diului
  SACRO HONORATIO IN PERPETUAM SUI               către mahomedanii conduși de vizirul Kara-Mustafa Pașa,
                                                                              i           Kara
  SUORUMQUE MEMORIAM TEMPORE
                                                 1 septembrie 1683.
  OBSIDIONIS MAHOMETANAE VEZIRIO
  KARA MUSTAPFA BASSA VIENNENSIS                 Călătorule,
  INFERIORIS AUSTRIAE MENSE SEPTEMB
                          SE                     adu-ți aminte de moarte!”
  DIE        I.      ANNO
                        O       1683
  VIATOR                                                  Crucea care dăduse curaj și speranță asediaților din
                                                                                       i speran
                                                     Viena a fost furată în 1785, fiind înlocuită cu o copie.
   MEMENTO MORI
                                                     Crucea originală se regăsește azi la castelul Geyerau din
                                                                                 te
Ljubljana. Capela a fost construită în 1927 la o oarecare distanță de locul original al crucii, din strada
                                                                        ă
Hohenberg, deoarece pe locul acela fuseseră construite case. A fost avariată în timpul celui de-Al Doilea
                                                                                      timpul       de
Război Mondial, fiind reparată de abia în 1961. Capela are în interior replica la scară redusă a crucii precum
și reproducerea portretului lui Șerban Cantacuzino din mănăstirea Cotroceni.
                                         erban
Monumentul este cunoscut azi ca și „Capela moldovenească” (în germană „Moldauer
                                       i
                Kapelle”) și se află la intersec dintre Arnsburggasse și Betty Roose
                             i            intersecția                       i
                Weg.
                       În fața capelei a fost ridicat în 1983, pentru a marca împlinirea a
                             a
                300 de ani de la marea bătăliei, bustul domnitorului muntean.
                       De asemenea, în 1999 Academia Română a montat o placă pe
                                     ,
                biserica Sf. Iosif de pe Kahlenberg ce comemorează contribu ia  contribuția
soldaților români la depresurarea Vienei.
      ilor
      Împreună cu acea cruce, drept amintire vienezilor, Șerban Cantacuzino a mai lăsat pe câmpul de bătălie
                                                              erban
și un steag de luptă. Acesta este realizat din mătase peste care a fost pictată în ulei icoana Mântuitorului
 i
stând pe tronul împărătesc, binecuvântând cu mâna dreaptă și ținând Evanghelia deschisă în mâna stângă. În
                                                                   inând
dreapta lui Iisus se află înscris în româ
                                       românește „Vitejia dreaptă să biruească” și trei stele cu câte șase raze,
                                                                                    i
dispuse una sub alta. Cealaltă față a steagului nu mai poate fi văzută astăzi deoarece pe ea a fost aplicat un
                                   ă
suport de pânză. Steagul a ajuns la muzeul din Dresda de unde, în 1937, a fost readus în România și expus la
                                                                              fost
Muzeul Militar din București. Actual se află în colec
                               ti.                 colecțiile Muzeului Național de Istorie a României.
                                                                          ional
      Deşi avea o splendidă vilă la Bosfor, a început zidirea unui palat în cartierul Fanar din Istambul. La
începutul lui octombrie 1688, bolnav fiind, trimite o delegaŃie solemnă la Viena pentru semnarea
                       brie
înŃelegerilor stabilite după lungi tratative. Cei 300 de membrii ai delegaŃiei au fost ajunşi din urmă la
Bratislava aducându-li-se vestea morŃii domnului.
                         se

More Related Content

What's hot

Dinu C. Giurescu, Ţara Românească în secolele XIV şi XV (1973)
Dinu C. Giurescu, Ţara Românească în secolele XIV şi XV (1973)Dinu C. Giurescu, Ţara Românească în secolele XIV şi XV (1973)
Dinu C. Giurescu, Ţara Românească în secolele XIV şi XV (1973)gruianul
 
66416643 59557961-gane-trecute-vieti-de-doamne-si-domnite-1
66416643 59557961-gane-trecute-vieti-de-doamne-si-domnite-166416643 59557961-gane-trecute-vieti-de-doamne-si-domnite-1
66416643 59557961-gane-trecute-vieti-de-doamne-si-domnite-1Sima Sorin
 
93269427 le grig-misterele-romaniei-vol-3
93269427 le grig-misterele-romaniei-vol-393269427 le grig-misterele-romaniei-vol-3
93269427 le grig-misterele-romaniei-vol-3lcosteiu2005
 
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 3
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 3Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 3
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 3Florin Anastasiu
 
Marius Oprea - Adevarata fata a lui Traian Basescu
Marius Oprea - Adevarata fata a lui Traian BasescuMarius Oprea - Adevarata fata a lui Traian Basescu
Marius Oprea - Adevarata fata a lui Traian BasescuBalaceanca.net
 
534 documente istorice slavo române din țara românească și moldova privitoare...
534 documente istorice slavo române din țara românească și moldova privitoare...534 documente istorice slavo române din țara românească și moldova privitoare...
534 documente istorice slavo române din țara românească și moldova privitoare...salaru
 
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2Florin Anastasiu
 
1943 nicolae iorga, istoric al românilor - discurs rostit la 26 mai 1943 în...
1943   nicolae iorga, istoric al românilor - discurs rostit la 26 mai 1943 în...1943   nicolae iorga, istoric al românilor - discurs rostit la 26 mai 1943 în...
1943 nicolae iorga, istoric al românilor - discurs rostit la 26 mai 1943 în...moravge
 
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 1
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 1Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 1
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 1Florin Anastasiu
 
Gh bratescu un voiajor ciudat paracelsus
Gh bratescu   un voiajor ciudat paracelsusGh bratescu   un voiajor ciudat paracelsus
Gh bratescu un voiajor ciudat paracelsusRobin Cruise Jr.
 
Floru, Ion - Istoria romanilor (cursul superior de liceu) lipsesc paginile (5...
Floru, Ion - Istoria romanilor (cursul superior de liceu) lipsesc paginile (5...Floru, Ion - Istoria romanilor (cursul superior de liceu) lipsesc paginile (5...
Floru, Ion - Istoria romanilor (cursul superior de liceu) lipsesc paginile (5...Robin Cruise Jr.
 
1944 nicolae iorga - trei cuvântări
1944   nicolae iorga - trei cuvântări1944   nicolae iorga - trei cuvântări
1944 nicolae iorga - trei cuvântărimoravge
 
Constantin C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la ...
Constantin C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la ...Constantin C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la ...
Constantin C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la ...gruianul
 
Palatul mogosoaia ghid copii
Palatul mogosoaia ghid copiiPalatul mogosoaia ghid copii
Palatul mogosoaia ghid copiimonicalia
 

What's hot (20)

Dinu C. Giurescu, Ţara Românească în secolele XIV şi XV (1973)
Dinu C. Giurescu, Ţara Românească în secolele XIV şi XV (1973)Dinu C. Giurescu, Ţara Românească în secolele XIV şi XV (1973)
Dinu C. Giurescu, Ţara Românească în secolele XIV şi XV (1973)
 
1889 08
1889 081889 08
1889 08
 
66416643 59557961-gane-trecute-vieti-de-doamne-si-domnite-1
66416643 59557961-gane-trecute-vieti-de-doamne-si-domnite-166416643 59557961-gane-trecute-vieti-de-doamne-si-domnite-1
66416643 59557961-gane-trecute-vieti-de-doamne-si-domnite-1
 
1889 06
1889 061889 06
1889 06
 
93269427 le grig-misterele-romaniei-vol-3
93269427 le grig-misterele-romaniei-vol-393269427 le grig-misterele-romaniei-vol-3
93269427 le grig-misterele-romaniei-vol-3
 
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 3
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 3Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 3
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 3
 
Marius Oprea - Adevarata fata a lui Traian Basescu
Marius Oprea - Adevarata fata a lui Traian BasescuMarius Oprea - Adevarata fata a lui Traian Basescu
Marius Oprea - Adevarata fata a lui Traian Basescu
 
534 documente istorice slavo române din țara românească și moldova privitoare...
534 documente istorice slavo române din țara românească și moldova privitoare...534 documente istorice slavo române din țara românească și moldova privitoare...
534 documente istorice slavo române din țara românească și moldova privitoare...
 
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2
 
1943 nicolae iorga, istoric al românilor - discurs rostit la 26 mai 1943 în...
1943   nicolae iorga, istoric al românilor - discurs rostit la 26 mai 1943 în...1943   nicolae iorga, istoric al românilor - discurs rostit la 26 mai 1943 în...
1943 nicolae iorga, istoric al românilor - discurs rostit la 26 mai 1943 în...
 
1893 06
1893 061893 06
1893 06
 
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 1
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 1Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 1
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 1
 
Gh bratescu un voiajor ciudat paracelsus
Gh bratescu   un voiajor ciudat paracelsusGh bratescu   un voiajor ciudat paracelsus
Gh bratescu un voiajor ciudat paracelsus
 
Floru, Ion - Istoria romanilor (cursul superior de liceu) lipsesc paginile (5...
Floru, Ion - Istoria romanilor (cursul superior de liceu) lipsesc paginile (5...Floru, Ion - Istoria romanilor (cursul superior de liceu) lipsesc paginile (5...
Floru, Ion - Istoria romanilor (cursul superior de liceu) lipsesc paginile (5...
 
1944 nicolae iorga - trei cuvântări
1944   nicolae iorga - trei cuvântări1944   nicolae iorga - trei cuvântări
1944 nicolae iorga - trei cuvântări
 
Constantin C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la ...
Constantin C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la ...Constantin C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la ...
Constantin C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la ...
 
Romania 1938
Romania 1938Romania 1938
Romania 1938
 
1888 06
1888 061888 06
1888 06
 
Palatul mogosoaia ghid copii
Palatul mogosoaia ghid copiiPalatul mogosoaia ghid copii
Palatul mogosoaia ghid copii
 
1890 12
1890 121890 12
1890 12
 

Viewers also liked

Dec 2010-ian-2011
Dec 2010-ian-2011Dec 2010-ian-2011
Dec 2010-ian-2011Sima Sorin
 
Ghidul profesorului
Ghidul profesoruluiGhidul profesorului
Ghidul profesoruluiSima Sorin
 
0formatarea textului dintr-o_pagina_web
0formatarea textului dintr-o_pagina_web0formatarea textului dintr-o_pagina_web
0formatarea textului dintr-o_pagina_webSima Sorin
 
Ist cult rom moderne
Ist cult rom moderneIst cult rom moderne
Ist cult rom moderneSima Sorin
 

Viewers also liked (9)

Dec 2010-ian-2011
Dec 2010-ian-2011Dec 2010-ian-2011
Dec 2010-ian-2011
 
Ghidul profesorului
Ghidul profesoruluiGhidul profesorului
Ghidul profesorului
 
0formatarea textului dintr-o_pagina_web
0formatarea textului dintr-o_pagina_web0formatarea textului dintr-o_pagina_web
0formatarea textului dintr-o_pagina_web
 
Dec 2008
Dec 2008Dec 2008
Dec 2008
 
Romania
RomaniaRomania
Romania
 
Iul sep-2008
Iul sep-2008Iul sep-2008
Iul sep-2008
 
Ist cult rom moderne
Ist cult rom moderneIst cult rom moderne
Ist cult rom moderne
 
Free codecs
Free codecsFree codecs
Free codecs
 
Diplomatice
DiplomaticeDiplomatice
Diplomatice
 

Similar to 39955651 serban-cantacuzino

Constantin cantacuzino
Constantin cantacuzinoConstantin cantacuzino
Constantin cantacuzinoSima Sorin
 
Pravila cea mare de la targoviste
Pravila cea mare de la targovistePravila cea mare de la targoviste
Pravila cea mare de la targovisteIonescu Claudiu
 
Dezrobirea rromilor
Dezrobirea rromilorDezrobirea rromilor
Dezrobirea rromiloragoramedia
 
Dicţionar al marilor dregători din ţara românească şi moldova, sec. xiv xvii ...
Dicţionar al marilor dregători din ţara românească şi moldova, sec. xiv xvii ...Dicţionar al marilor dregători din ţara românească şi moldova, sec. xiv xvii ...
Dicţionar al marilor dregători din ţara românească şi moldova, sec. xiv xvii ...gruianul
 
Familia cantacuzino
Familia cantacuzinoFamilia cantacuzino
Familia cantacuzinoSima Sorin
 
Serban voda cantacuzino
Serban voda cantacuzinoSerban voda cantacuzino
Serban voda cantacuzinoSima Sorin
 
Istoria bizantului
Istoria bizantuluiIstoria bizantului
Istoria bizantuluiSima Sorin
 
Sfantul Ioan Damaschin_dogmatica
Sfantul Ioan Damaschin_dogmaticaSfantul Ioan Damaschin_dogmatica
Sfantul Ioan Damaschin_dogmaticaadyesp
 
Sub semnul palosului
Sub semnul palosuluiSub semnul palosului
Sub semnul palosuluispartacus505
 
Calendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieCalendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieIoan M.
 
Imparatul constantin
Imparatul constantinImparatul constantin
Imparatul constantinlucianivascu3
 
Formarea conştiinţei istorice
Formarea conştiinţei istoriceFormarea conştiinţei istorice
Formarea conştiinţei istoriceUrsuletu Ucigas
 
A lugojul scurt istoric
A lugojul scurt istoricA lugojul scurt istoric
A lugojul scurt istoricvlaicu
 

Similar to 39955651 serban-cantacuzino (20)

Constantin cantacuzino
Constantin cantacuzinoConstantin cantacuzino
Constantin cantacuzino
 
1893 02
1893 021893 02
1893 02
 
Pravila cea mare de la targoviste
Pravila cea mare de la targovistePravila cea mare de la targoviste
Pravila cea mare de la targoviste
 
Dezrobirea rromilor
Dezrobirea rromilorDezrobirea rromilor
Dezrobirea rromilor
 
Dicţionar al marilor dregători din ţara românească şi moldova, sec. xiv xvii ...
Dicţionar al marilor dregători din ţara românească şi moldova, sec. xiv xvii ...Dicţionar al marilor dregători din ţara românească şi moldova, sec. xiv xvii ...
Dicţionar al marilor dregători din ţara românească şi moldova, sec. xiv xvii ...
 
1887 01
1887 011887 01
1887 01
 
Familia cantacuzino
Familia cantacuzinoFamilia cantacuzino
Familia cantacuzino
 
Serban voda cantacuzino
Serban voda cantacuzinoSerban voda cantacuzino
Serban voda cantacuzino
 
Rica fara foto
Rica fara fotoRica fara foto
Rica fara foto
 
1890 08
1890 081890 08
1890 08
 
Revista școlii 21
Revista școlii 21Revista școlii 21
Revista școlii 21
 
Revista școlii 21
Revista școlii 21Revista școlii 21
Revista școlii 21
 
Istoria bizantului
Istoria bizantuluiIstoria bizantului
Istoria bizantului
 
Sfantul Ioan Damaschin_dogmatica
Sfantul Ioan Damaschin_dogmaticaSfantul Ioan Damaschin_dogmatica
Sfantul Ioan Damaschin_dogmatica
 
Sub semnul palosului
Sub semnul palosuluiSub semnul palosului
Sub semnul palosului
 
Calendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieCalendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrie
 
Imparatul constantin
Imparatul constantinImparatul constantin
Imparatul constantin
 
Formarea conştiinţei istorice
Formarea conştiinţei istoriceFormarea conştiinţei istorice
Formarea conştiinţei istorice
 
1884 01
1884 011884 01
1884 01
 
A lugojul scurt istoric
A lugojul scurt istoricA lugojul scurt istoric
A lugojul scurt istoric
 

More from Sima Sorin

Lista fonduri personale_si_familiale_anic
Lista fonduri personale_si_familiale_anicLista fonduri personale_si_familiale_anic
Lista fonduri personale_si_familiale_anicSima Sorin
 
Lista fonduri colectii_anic
Lista fonduri colectii_anicLista fonduri colectii_anic
Lista fonduri colectii_anicSima Sorin
 
Lista fonduri colectii
Lista fonduri colectiiLista fonduri colectii
Lista fonduri colectiiSima Sorin
 
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_Sima Sorin
 
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20Sima Sorin
 
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anrLista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anrSima Sorin
 
Lista siteuri bune
Lista siteuri buneLista siteuri bune
Lista siteuri buneSima Sorin
 
Lista analize decontate
Lista analize decontateLista analize decontate
Lista analize decontateSima Sorin
 
List of sites where find books
List of sites where  find booksList of sites where  find books
List of sites where find booksSima Sorin
 
List of joe satriani albums
List of joe satriani albumsList of joe satriani albums
List of joe satriani albumsSima Sorin
 
Linkuri pentru manuale
Linkuri pentru manualeLinkuri pentru manuale
Linkuri pentru manualeSima Sorin
 
Kalinor prospect
Kalinor prospectKalinor prospect
Kalinor prospectSima Sorin
 
îţI iei salariul pe card
îţI iei salariul pe cardîţI iei salariul pe card
îţI iei salariul pe cardSima Sorin
 
îMbrăcămintea
îMbrăcăminteaîMbrăcămintea
îMbrăcăminteaSima Sorin
 
Izvoarele istoriei contemporane
Izvoarele istoriei contemporaneIzvoarele istoriei contemporane
Izvoarele istoriei contemporaneSima Sorin
 
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondialIzolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondialSima Sorin
 
Lista imobilelor expertizate_47361100
Lista imobilelor expertizate_47361100Lista imobilelor expertizate_47361100
Lista imobilelor expertizate_47361100Sima Sorin
 
Legea invatamantului
Legea invatamantuluiLegea invatamantului
Legea invatamantuluiSima Sorin
 

More from Sima Sorin (20)

Eval.mod1
Eval.mod1Eval.mod1
Eval.mod1
 
History
HistoryHistory
History
 
Lista fonduri personale_si_familiale_anic
Lista fonduri personale_si_familiale_anicLista fonduri personale_si_familiale_anic
Lista fonduri personale_si_familiale_anic
 
Lista fonduri colectii_anic
Lista fonduri colectii_anicLista fonduri colectii_anic
Lista fonduri colectii_anic
 
Lista fonduri colectii
Lista fonduri colectiiLista fonduri colectii
Lista fonduri colectii
 
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
 
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
 
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anrLista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
 
Lista siteuri bune
Lista siteuri buneLista siteuri bune
Lista siteuri bune
 
Lista analize decontate
Lista analize decontateLista analize decontate
Lista analize decontate
 
List of sites where find books
List of sites where  find booksList of sites where  find books
List of sites where find books
 
List of joe satriani albums
List of joe satriani albumsList of joe satriani albums
List of joe satriani albums
 
Linkuri pentru manuale
Linkuri pentru manualeLinkuri pentru manuale
Linkuri pentru manuale
 
Kalinor prospect
Kalinor prospectKalinor prospect
Kalinor prospect
 
îţI iei salariul pe card
îţI iei salariul pe cardîţI iei salariul pe card
îţI iei salariul pe card
 
îMbrăcămintea
îMbrăcăminteaîMbrăcămintea
îMbrăcămintea
 
Izvoarele istoriei contemporane
Izvoarele istoriei contemporaneIzvoarele istoriei contemporane
Izvoarele istoriei contemporane
 
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondialIzolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
 
Lista imobilelor expertizate_47361100
Lista imobilelor expertizate_47361100Lista imobilelor expertizate_47361100
Lista imobilelor expertizate_47361100
 
Legea invatamantului
Legea invatamantuluiLegea invatamantului
Legea invatamantului
 

39955651 serban-cantacuzino

  • 1. ŞERBAN CANTACUZINO – personalitate europeană – Cantacuzinii, prin Andronic Cantacuzino (circa 1553 – circa 1600), unul dintre principalii susŃinători ai viitorului domn Mihai Viteazul, şi-au făcut simŃită prezenŃa în łara Româneasca spre anul 1590. Ei aveau au legătură cu Cantacuzinii greci, scoborâtori din familia energicului general de oşti bizantine, devenit împărat sub numele de Constantin al VI-lea. Dintre cei trei urmaşi ai lui Andronic, cel mai strălucit a fost Constantin Cantacuzino, născut în 1598, care în 1625 s a stabilit în łara Românească, începând o lungă carieră politică, 8, s-a fiind cel mai longeviv „om de taină” (postelnic) pe care istoria noastră îl consemnează timp de 23 de ani, acoperind întreaga domnie a lui Matei Basarab (1632 – 1654). Din căsătoria, încheiata în 1628, cu Elina, cea de a doua fiică a fostului domn Radu Şerban (1602 – , de-a 1611), descendent al voievozilor Basarabi, au rezultat 11 copii, care s au dovedit fiecare dintre ei, băieŃi sau s-au fete, oameni activi în treburile lor de famil dar şi în societate. familie, Născut în 1634, al doilea dintre copii, Şerban Vodă Cantacuzino, va fi cel mai strălucit dintre cei trei , membrii ai marii familii care au purtat coroana domnească în Moldova şi łara Românească. InstrucŃia şi-a început-o cu mama sa Elina şi perceptori, o de regulă greci, în casa părintească şi a continuat-o pe băncile continuat noii şcoli târgoviştene, «Schola graeca e latina», înfiinŃată la Schola latina iniŃiativa părintelui său, în 1646. Apoi a fost trimis la Marea Şcoală a Patriarhiei de la Constantinopol, unde a fost coleg cu pol, moldoveanul Nicolae Milescu Spătarul (unul dintre marii călători spre noi popoare şi culturi care au urmat după primul înconjur al lumii, cel care a călătorit între 1675-1678 prin 1675 Siberia în Extremul Orient, lăsând o interesantă descriere a d acestor Ńinuturi.) Comparat cu cei cinci fraŃi era extrem de insistent şi autoritar. Fire năvalnică „de o statură uriaşă, cu de ochii mari şi vocea de tigru”, „se avea singur sfetnic, alt sfat nu se mai încăpea acolo” (dintr-o însemnare a vremii). Cu o excepŃie, o Doamna Maria, cea de-a doua soŃie, despre care se spune ca îl mai povăŃuia în unele momente. a În timpul luptelor pentru putere din anii 1658 – 1660 dintre domnitorul Constantin Basarab zis și Cârnul și Grigore Ghica, Șerban Cantacuzino ține partea celui din urmă care-l răsplătește pentru serviciile erban l răsplăte sale dăruindu-i moșia de la Cotroceni, în posesia căreia însă, intră mult mai târziu. Perioada 1660-1671 ia căreia reprezintă o perioadă grea pentru fam familia Cantacuzinilor: uciderea bătrânului postelnic Constantin : Cons Cantacuzino, sugrumat în pivnița de la Snagov sau persecuțiile din parte lui Grigorie Ghica Vodă, datorită a te intrigile lui Stroe Leurdeanul și Dumitra i Dumitrașco Cantacuzino grecul. Toate aceste întâmplări, fac ca Șerban Cantacuzino să intre în posesia moșiei Cotrocenilor, decât după 11 ani și 5 luni, adică în anul 1671. Un al iei episod important din viaŃa tumultoasă a lui Şerban Cantacuzino îl reprezintă prigoana lui Duca Vodă, care ant ajunsese atotputernic în vremea respectivă, ce caută chiar sa-l suprime pe acest eventual pretedent: trimite emisari în secret să-l prindă, dar Doamna îl în l înștiințează și atunci Șerban Cantacuzino fuge, în ziua de 7 erban 1 octombrie 1678, la moșia sa de la Cotroceni. Aici sursele istorice ne relatează că stă ascuns trei zile și se ia Aici, roagă Sfinților Serghie și Vach să intervină pe lângă Nă i Născătoarea de Dumnezeu să-l scape de vrajmașii lui și l vrajma de va scăpa sănătos, va ridica acolo o biserică măreaŃ 2. a măreaŃă Reuşeşte să fugă la Rusciuc și de acolo să ajungă la Constantinopol. În ziua de 18/28 noiembrie 1678, i protectorul său, mare vizir Kara Mustafa, îi înmânează la Adrianopole, firmanul de domnie din partea izir padişahului Suleiman al II– lea. Cei zece ani de domnie (1678 – 1688) Şerban Cantacuzino îi va dedica unei un opere vaste: diplomat, ctitor, mecena a culturii româneşti. : al La cinci luni de la descinderea sa în Bucureşti, la 26 mai 1679, domnul începe înălŃarea mânăstirii Cotroceni, pe care o dorea drept loc de veşnică odihnă a Cantacuzinilor. Nu s-a mulŃumit numai cus- 1 Ionescu , G. M. - Originile Cotrocenilor, Ed. I.V. Socecu, Bucure București, 1902, p. 43; 2 Şi noul domnitor s-a Ńinut de cuvânt - la 26 mai 1679 a început a clădi actuala biserică a Cotrocenilor, terminând-o terminând în octombrie 1682.
  • 2. susŃinerea lăcaşurilor de cult, a ridicat primul han domnesc la Bucureşti, care îi poartă numele. A înfiinŃat Şcoala Domnească de la „Sf. Sava”, a patronat efortul unei echipe de învăŃaŃi care, sub îndrumarea stolnicului Constantin Cantacuzino, au tradus în limba română şi au tipărit, în 1688, Biblia, cartea fundamentală a Bisericii creştine dăruită „neamului românesc”: „rumâni, moldoveni, ungrovlahi”. A sprijinit tipărirea altor cărŃi de cult, printre care şi Evanghelia, răspândite în tot spaŃiul locuit de români şi dincolo de hotare. S-a ocupat cu grijă de menŃinerea bunelor legături cu înalŃii dregători otomani, marele vizir Kara Mustafa fiind, până în 1683, principalul său protector. Cum Imperiul Otoman pregătea cea din urmă sforŃare de a pătrunde dincolo de centrul Europei, Şerban Cantacuzino, alături de ceilalŃi doi principi români Mihai Apafi şi Gh. Duca, va participa la cel de-al doilea asediu al Vienei (14 iulie–12 septembrie 1683) – prin atitudinea şi faptele lor, principii români aflându-se în ambele tabere: împotriva dorinŃei lor, în cea otomană, conform statutului pe care îl aveau atunci Ńările lor, iar în cea creştină, cu toată speranŃa în victoria acesteia, victorie pe care au încercat s-o ajute pe diverse căi. Ca vasali ai Imperiului Otoman, ei au trebuit să participe la campanie cu circa 4 până la 7 mii de oșteni fiecare. Ținta finală a atacului au aflat-o abia când au ajuns la Székesfehérvár, în Ungaria. Din cauză că turcii nu le-au acordat încredere creștinilor, aceștia au fost puși să execute sarcini în domeniul infrastructurii, mai precis să construiască două poduri pe Dunăre, unul în amonte și altul în aval de Viena. Pentru aceasta, românii și-au stabilit tabăra pe un deal în pădurea Schönbrunn, acolo având lemn din belșug. Profitând și de pasivitatea domnului moldovean, Șerban Cantacuzino a preluat inițiativa sprijinirii pe ascuns a forțelor creștine. Astfel, sub pretextul trimiterii de spioni sub zidurile „inamice”, domnitorul român trimitea de fapt soli având ca scop informarea vienezilor despre mișcările din tabăra turcească; ba chiar mai mult, a dezvoltat un sistem secret de comunicații, pentru a nu trezi suspiciuni în rândul turcilor. În momentele în care armatele românești erau nevoite să bombardeze orașul, acestea fie umpleau tunurile cu paie, fie foloseau ghiulele de fontă care produceau pagube minime zidurilor vieneze. Șerban Cantacuzino a întârziat cât mai mult construcția celor două poduri, facilitând totodată distrugerea lucrărilor de către „dușmani”. În ziua bătăliei decisive de pe dealul Kahlenberg (12 septembrie 1683) între armatele regelui Ioan III Sobieski al Poloniei și forțele turcești conduse de marele vizir Kara Mustafa Pașa, românii au privit desfășurarea evenimentelor cu pasivitate din tabăra lor. Acțiunile domnitorului muntean au contribuit într-o mare măsură la depresurarea Vienei, permițând creștinilor să cunoască dinainte intențiile turcilor și oferindu-le răgazul pentru a-și regrupa și întări forțele. Aprecierile austriecilor la adresa comandantului român nu au întârziat să apară. Generalul Wallenstein îl laudă pentru „acele frumoase fapte”, ca și „pentru bunele cugete ce hrănești în inima ta”3 , iar Kunitz, rezidentul austriac din tabăra turcească, aflase că domnitorul dorea „victoria armatelor împăratului asupra dușmanului ereditar și înfruntarea trufiei sale” 4 și emite un raport cifrat, destinat coaliției creștine, în legătură cu ajutorul lui Șerban Cantacuzino. Drept recunoștință, după bătălie Șerban Cantacuzino a primit de la împăratul Leopold I titlul de conte al Sfântului Imperiu Roman. Totodată, cei doi conducători au continuat să poarte o corespondență secretă în vederea organizării unei cruciade de eliberare a Constantinopolului, în fruntea căreia urma să se afle chiar domnitorul român. Acesta fusese recunoscut de Austria și Rusia ca urmaș al împăraților Cantacuzini. Totuși, aceste tratative pentru obținerea sprijinului nu s-au desfășurat fără obstacole, căci, după cum menționează cronicarul Ion Neculce, „opinteau nemții să fie Dunărea hotar”. Domnitorul muntean hotărăște să nu cedeze la „cele multe și peste putință cereri [...] ale nemților”5. În timpul asediului, Șerban Cantacuzino a poruncit ca în fața cortului său să fie ridicată o cruce mare de 5 metri din stejar, vizibilă de la mare depărtare. Aceasta purta o inscripție latină cu dublu sens, însăși cei 10 - 12 mii de români rugându-se pentru izbânda împăratului și atât. Față de turci el era sultanul de la Constantinopol, însă în realitate se rugau pentru cel roman. Inscripția de pe cruce spune: 3 Popescu, Alexandru - Șerban Cantacuzino, București, Editura Militară, 1978, p. 132; 4 Idem, p. 149; 5 Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1959, pp. 88 - 92
  • 3. + CRUCIS EXALTATIO EST În traducere: CONSERVATIO MUNDI CRUX DECOR „+ Înălțarea crucii este mântuirea lumii, crucea este area ECCLESIAE CRUX CUSTODIA REGUM podoaba Bisericii, crucea este în paza regilor, crucea este CRUX CONFIRMATIO FIDELIUM CRUX întărirea credincioșilor, crucea este gloria îngerilor și ilor, GLORIA ANGELORUM ET VULNUS DEMONUM vătămarea demonilor. —————————— —————————— NOS DEI GRATIA SERVANUS Noi, Șerban Cantacuzino, din mila lui Dumnezeu principe erban CANTHACUZENUS VALACHIAE al Valahiei Transalpine, domn și singur stăpân al ei etc. am i TRANSALPINAE PRINCEPS EIUSDEMQUE PERPETUUS HÆRES AC DOMINUS § ridicat această cruce în locul sfânt la care poporul se poate EREXIMUS CRUCEM HANC IN LOCO închina în orice zi, cinstit întru veșnică memorie a sa și a nică QUAVIS DIE DEVOTIONE POPULI ET lor săi, în timpul asediului Vienei din Austria Inferioară de diului SACRO HONORATIO IN PERPETUAM SUI către mahomedanii conduși de vizirul Kara-Mustafa Pașa, i Kara SUORUMQUE MEMORIAM TEMPORE 1 septembrie 1683. OBSIDIONIS MAHOMETANAE VEZIRIO KARA MUSTAPFA BASSA VIENNENSIS Călătorule, INFERIORIS AUSTRIAE MENSE SEPTEMB SE adu-ți aminte de moarte!” DIE I. ANNO O 1683 VIATOR Crucea care dăduse curaj și speranță asediaților din i speran Viena a fost furată în 1785, fiind înlocuită cu o copie. MEMENTO MORI Crucea originală se regăsește azi la castelul Geyerau din te Ljubljana. Capela a fost construită în 1927 la o oarecare distanță de locul original al crucii, din strada ă Hohenberg, deoarece pe locul acela fuseseră construite case. A fost avariată în timpul celui de-Al Doilea timpul de Război Mondial, fiind reparată de abia în 1961. Capela are în interior replica la scară redusă a crucii precum și reproducerea portretului lui Șerban Cantacuzino din mănăstirea Cotroceni. erban Monumentul este cunoscut azi ca și „Capela moldovenească” (în germană „Moldauer i Kapelle”) și se află la intersec dintre Arnsburggasse și Betty Roose i intersecția i Weg. În fața capelei a fost ridicat în 1983, pentru a marca împlinirea a a 300 de ani de la marea bătăliei, bustul domnitorului muntean. De asemenea, în 1999 Academia Română a montat o placă pe , biserica Sf. Iosif de pe Kahlenberg ce comemorează contribu ia contribuția soldaților români la depresurarea Vienei. ilor Împreună cu acea cruce, drept amintire vienezilor, Șerban Cantacuzino a mai lăsat pe câmpul de bătălie erban și un steag de luptă. Acesta este realizat din mătase peste care a fost pictată în ulei icoana Mântuitorului i stând pe tronul împărătesc, binecuvântând cu mâna dreaptă și ținând Evanghelia deschisă în mâna stângă. În inând dreapta lui Iisus se află înscris în româ românește „Vitejia dreaptă să biruească” și trei stele cu câte șase raze, i dispuse una sub alta. Cealaltă față a steagului nu mai poate fi văzută astăzi deoarece pe ea a fost aplicat un ă suport de pânză. Steagul a ajuns la muzeul din Dresda de unde, în 1937, a fost readus în România și expus la fost Muzeul Militar din București. Actual se află în colec ti. colecțiile Muzeului Național de Istorie a României. ional Deşi avea o splendidă vilă la Bosfor, a început zidirea unui palat în cartierul Fanar din Istambul. La începutul lui octombrie 1688, bolnav fiind, trimite o delegaŃie solemnă la Viena pentru semnarea brie înŃelegerilor stabilite după lungi tratative. Cei 300 de membrii ai delegaŃiei au fost ajunşi din urmă la Bratislava aducându-li-se vestea morŃii domnului. se